O sa incep ca de obicei prin a prezenta "teoria". Aici teoria isi pastreza sensul originar de "contemplatie". Diferenta dintre inteligenta la om si inteligenta la animale, spune Henri Bergson, se deosebeste prin aceea ca omul fabrica unelte, ba mai mult, este inventiv. Daca omul fabrica unelte, animalele doar se folosesc de ele fara a le schimba natura. De exemplu, exista o specie de vultur care pentru a sparge ouale de strut arunca pietre de la o anumita inaltime. Pentru Bergson, omul se diferentiaza de animal prin aceea ca e "Homo Faber." Cu alte cuvinte, exista o diferenta in utilizarea imaginatiei, omul fiind creator de unelte, tehnologie, etc.
Nici Lucian Blaga nu sare prea departe de Bergson, de a carui filozofie a fost influentat. Lucian Blaga spune ca sensul particular al existentei omului este dat de faptul ca spre desoebire de celelalte fiinte, omul se afla in acest Univers "intru mister si pentru revelare". Mai mult ca Bergson, Blaga spune ca omul tinde spre acele scopuri care nu tin de siguranta personala, de adaptabilitate, specific animalelor care, spre desoebire de om, traisc intr-un Univers imediat si pentru securitate. Cu alte cuvinte, animalele nu ar putea niciodata sa faca opere de arta, deoarece imaginatia lor este strict practica. In continuarea ideii lui Blaga, Mircea Eliade ar spune ca specificul omului este acela de a fi "Homo religiosus."
Nici Lucian Blaga nu sare prea departe de Bergson, de a carui filozofie a fost influentat. Lucian Blaga spune ca sensul particular al existentei omului este dat de faptul ca spre desoebire de celelalte fiinte, omul se afla in acest Univers "intru mister si pentru revelare". Mai mult ca Bergson, Blaga spune ca omul tinde spre acele scopuri care nu tin de siguranta personala, de adaptabilitate, specific animalelor care, spre desoebire de om, traisc intr-un Univers imediat si pentru securitate. Cu alte cuvinte, animalele nu ar putea niciodata sa faca opere de arta, deoarece imaginatia lor este strict practica. In continuarea ideii lui Blaga, Mircea Eliade ar spune ca specificul omului este acela de a fi "Homo religiosus."
Am vazut la televizor cum unii elefanti au fost invatati sa picteze. Nu stiu daca in picturile lor se pot intrezari "mutatii stilistice " . Daca au fost dresati sa reproduca cu o mai mare acuratete sau mai mica, atunci diferentele de stil nu vin din imaginatie, ci din manuirea pensulei. Nu asta insa m-a derterminat sa scriu acest post. Ma jucam insa cu o pisicuta care avea in gura un ghem pufos. Si nici in ruptul capului nu-i dadea drumu. Incepea sa maraie, sa isi apere "prada". E doar un ghem, un ghem...i-am spus pisicutei, dar ea n-a vrut sa ma creada pe cuvant. I-am luat ghemu si i l-am aruncat cat colo, dar pisicuta l-a recuperat in trei secunde. Ce pisicuta proasta, mi-am zis in gand... Sa vada ea intr-un ghem de plus, intr-o jucarie, un veritabil soarece de camp. Ce-si imagineaza ea cand alearga inutil dupa siretul tenesilor mei? Si ce poate visa o pisicuta cand isi misca labutele in somn, cand in viata ei n-a vazut un soarece de camp?
Bergson mi-ar raspunde, ca pisicuta se joaca pentru ca invata sa pradeze. Ca tot ce face ea nu-i decat un mod de a-si intra in rol. Ca dintr-un instinct de pradator se comporta asa cu ghemul. Ca isi foloseste imaginatia strict pentru a vana. Ii multumim D-l Bergson ca pana aici are dreptate si chiar ne-a fost de folos. Mergand pe ideile din celelalte posturi, eu as putea spune ca animalele au imaginatie, dar nu apeleaza la "imaginar" si nici la trecut pentru a-si prelucra experientele. Oare animalele sa nu invete nimic din trecut? E adevarat, nu exista o mitologie proprie animalelor... Ne-am facut prea multe griji cu privire la ce credem noi despre "regnul animal", fara sa ne pese ce isi "imagineaza" animalele despre noi. De ce oare acelasi cainele il latra furios pe cersetor, dar nu si pe acest trecator? Sa fie un instinct? Sau sa fie pura imaginatie doar pentru ca cersetorul e urat imbracat, zdrenturos? Haideti sa le numim "prejudecatile cainelui".
Bergson mi-ar raspunde, ca pisicuta se joaca pentru ca invata sa pradeze. Ca tot ce face ea nu-i decat un mod de a-si intra in rol. Ca dintr-un instinct de pradator se comporta asa cu ghemul. Ca isi foloseste imaginatia strict pentru a vana. Ii multumim D-l Bergson ca pana aici are dreptate si chiar ne-a fost de folos. Mergand pe ideile din celelalte posturi, eu as putea spune ca animalele au imaginatie, dar nu apeleaza la "imaginar" si nici la trecut pentru a-si prelucra experientele. Oare animalele sa nu invete nimic din trecut? E adevarat, nu exista o mitologie proprie animalelor... Ne-am facut prea multe griji cu privire la ce credem noi despre "regnul animal", fara sa ne pese ce isi "imagineaza" animalele despre noi. De ce oare acelasi cainele il latra furios pe cersetor, dar nu si pe acest trecator? Sa fie un instinct? Sau sa fie pura imaginatie doar pentru ca cersetorul e urat imbracat, zdrenturos? Haideti sa le numim "prejudecatile cainelui".
Dar daca si nepotelul meu vede in acel ghem de plus un ursulet, care nu-i mai putin adevarat si care are sentimente, Universul lui oare tot in aceasta grija imediata se desfasoara? Si care ar fi diferenta dintre imaginatia copilului si imaginatia pisicutei? Copilul se joaca pentru ca sa isi intre in rol? Care rol? De om mare? Prin joc intelegem doar a socializa? Ei nu, ar fi prea simplista viziunea asta... I-as raspunde totusi d-l Blaga: a te juca inseamna tocmai a te afla in acest univers "intru mister si pentru revelare". Prin joc, desi tu n-ai trait, ca intr-un vis, ti se releva acele taine ale lumii. Si cate nu invata copiii prin joc? Fara sa isi dea seama, trec prin toate etapele vietii si prin toate Misterele Lumii.
Imi aduc aminte, copil fiind, cum ne lasam dusi pe spate de sanie ca pe un rau de lapte. Si aceasta partie nu era mai putin fermecatoare decat Calea Lactee, pentru ca in jocul nostru priveam stelele. Si cum te poti adanci in acest Univers Misterios, "intr-o corola de minuni" daca nu in joc, atunci cand constiinta noastra inca n-a fost pervertita de "imediat"? Imaginatia pisicutei sa fie oare de alta esenta? Nu, ca altfel nu i-ar pieri pofta de joaca. Daca admitem ca da, atunci pierdem ceva, nu din natura animalului, ci din natura omului.
Imi aduc aminte, copil fiind, cum ne lasam dusi pe spate de sanie ca pe un rau de lapte. Si aceasta partie nu era mai putin fermecatoare decat Calea Lactee, pentru ca in jocul nostru priveam stelele. Si cum te poti adanci in acest Univers Misterios, "intr-o corola de minuni" daca nu in joc, atunci cand constiinta noastra inca n-a fost pervertita de "imediat"? Imaginatia pisicutei sa fie oare de alta esenta? Nu, ca altfel nu i-ar pieri pofta de joaca. Daca admitem ca da, atunci pierdem ceva, nu din natura animalului, ci din natura omului.
Daca a te afla "intru mister si pentru revelare" inseamna a te juca, ei bine, atunci arta ar trebui sa fie "joaca celor mari". Caci si copilul si artistul intruchipeaza numai ideea: de poduri, de autostrazi, de ursi, de pompieri. Pisicutele nu stiu sa picteze. Imaginatia lor nu depaseste, ce-i drept, imediatul. Dar, atat timp cat se joaca, atat timp cat vad intr-un ghem de plus un veritabil Soarece-de-camp, atunci ele traiesc intr-un Univers Revelatoriu. Li se releva Lumea sub aspectele cele mai simple si atat cat "poate mintea lor sa priceapa". Eu cred ca imaginatia animalelor depaseste imaginatia noastra cu privire la ele. De aceea, ar trebui sa privim cu mai mult interes asupra acestor lucruri "aberante".
Greseala de care am fost bantuiti secole, incepand cu Darwin, a fost aceea ca omul ar putea sa semene prea mult cu animalul. Si vrand se recuperam Umanitatea, am privit "natura umana" ca fiind tot ceea ce seamana sau se diferentiaza de animal. Nu, nu pierdem nimic din misterul omului. Ba din contra, acceptand imaginatia animalelor, vom intelege ca ne aflam intr-o Lume minunanta, iar orizonturile noastre se vor largi. Numai omul a cazut in imediat, prins de grijile cotidiene si uitand sa picteze, sa se joace, si sa creeze. Iata dar, facem unelte numai din grija noastra pentru securitate, comfort si imediat. Imaginatia noastra se rezuma la "design".
Adnotari
Zilele astea m-am apucat sa citesc Eseu despre Om, Cassirer. Iata ce idei interesante am gasit, incontinuarea a ceea ce intuiam mai sus:
Dacă prin inteligentă înţelegem fie o acomodare la mediul ambiant imediat, sau o modificare adaptabilă a acestuia, trebuie să atribuim cu certitudine animalelor o inteligenţă relativ dezvoltată. Trebuie să se recunoască, de asemenea, că nu toate acţiunile animalelor sînt guvernate de prezenta unui stimul imediat. Animalul este capabil de tot felul de ocolişuri în reacţiile lui. El poate învăţa nu numai să folosească instrumentele, dar chiar să si inventeze unelte pentru scopurile lui. De aceea, unii psihologi nu au ezitat să vorbească despre o imaginaţie creatoare sau constructivă la animale.
Pe scurt putem spune că animalul posedă o imaginaţie şi o inteligentă practice, pe cînd omul singur a dezvoltat o nouă formă: o imaginaţie şi o inteligenţă simbolice.
Addnotari p 230 Cassirer: Copilul se joacă cu lucrurile, artistul se joacă cu formele, cu liniile şi desenele, cu ritmurile şi melodiile. La un copil care se joacă admirăm uşurinţa şi iuţeala transformării. Sarcinile cele mai mari sînt realizate cu mijloacele cele mai puţine. O bucată de lemn poate fi transformată într-o creatură vie. Totuşi, această transformare semnifică doar o metamorfoză a obiectelor însele; ea nu înseamnă o transformare a obiectelor în forme, în cadrul jocului, rearanjăm doar şi redistribuim materialele oferite percepţiei senzoriale. Arta este constructivă si creatoare într-un sens diferit şi mai profund. Un copil care se joacă nu trăieşte în aceeaşi lume a faptelor empirice rigide ca şi adultul.
Vorbind din punct de vedere psihologic, jocul si arta au o mare asemănare între ele. Ele sînt neutilitare şi nelegate de nici un scop practic. în joc, ca şi în artă, lăsăm la o parte nevoile noastre practice imediate pentru a da lumii noastre o nouă formă. Dar această analogie nu este suficientă pentru a demonstra o identitate reală. Imaginaţia artistică rămîne întotdeauna în mod clar distinctă de acel tip de imaginaţie care caracterizează activitatea ludică. în cadrul jocului avem de a face cu imagini simulate care pot deveni atît de vii şi impresionante încît pot fi luate drept realităţi.
Greseala de care am fost bantuiti secole, incepand cu Darwin, a fost aceea ca omul ar putea sa semene prea mult cu animalul. Si vrand se recuperam Umanitatea, am privit "natura umana" ca fiind tot ceea ce seamana sau se diferentiaza de animal. Nu, nu pierdem nimic din misterul omului. Ba din contra, acceptand imaginatia animalelor, vom intelege ca ne aflam intr-o Lume minunanta, iar orizonturile noastre se vor largi. Numai omul a cazut in imediat, prins de grijile cotidiene si uitand sa picteze, sa se joace, si sa creeze. Iata dar, facem unelte numai din grija noastra pentru securitate, comfort si imediat. Imaginatia noastra se rezuma la "design".
Adnotari
Zilele astea m-am apucat sa citesc Eseu despre Om, Cassirer. Iata ce idei interesante am gasit, incontinuarea a ceea ce intuiam mai sus:
Dacă prin inteligentă înţelegem fie o acomodare la mediul ambiant imediat, sau o modificare adaptabilă a acestuia, trebuie să atribuim cu certitudine animalelor o inteligenţă relativ dezvoltată. Trebuie să se recunoască, de asemenea, că nu toate acţiunile animalelor sînt guvernate de prezenta unui stimul imediat. Animalul este capabil de tot felul de ocolişuri în reacţiile lui. El poate învăţa nu numai să folosească instrumentele, dar chiar să si inventeze unelte pentru scopurile lui. De aceea, unii psihologi nu au ezitat să vorbească despre o imaginaţie creatoare sau constructivă la animale.
Pe scurt putem spune că animalul posedă o imaginaţie şi o inteligentă practice, pe cînd omul singur a dezvoltat o nouă formă: o imaginaţie şi o inteligenţă simbolice.
Addnotari p 230 Cassirer: Copilul se joacă cu lucrurile, artistul se joacă cu formele, cu liniile şi desenele, cu ritmurile şi melodiile. La un copil care se joacă admirăm uşurinţa şi iuţeala transformării. Sarcinile cele mai mari sînt realizate cu mijloacele cele mai puţine. O bucată de lemn poate fi transformată într-o creatură vie. Totuşi, această transformare semnifică doar o metamorfoză a obiectelor însele; ea nu înseamnă o transformare a obiectelor în forme, în cadrul jocului, rearanjăm doar şi redistribuim materialele oferite percepţiei senzoriale. Arta este constructivă si creatoare într-un sens diferit şi mai profund. Un copil care se joacă nu trăieşte în aceeaşi lume a faptelor empirice rigide ca şi adultul.
Vorbind din punct de vedere psihologic, jocul si arta au o mare asemănare între ele. Ele sînt neutilitare şi nelegate de nici un scop practic. în joc, ca şi în artă, lăsăm la o parte nevoile noastre practice imediate pentru a da lumii noastre o nouă formă. Dar această analogie nu este suficientă pentru a demonstra o identitate reală. Imaginaţia artistică rămîne întotdeauna în mod clar distinctă de acel tip de imaginaţie care caracterizează activitatea ludică. în cadrul jocului avem de a face cu imagini simulate care pot deveni atît de vii şi impresionante încît pot fi luate drept realităţi.
4 comentarii:
e culmea ca asta e subiectul meu de cercetare in ultimul timp pentru facultate si cautand pe google am dat de articol:P
Interesant. Dar din ce perspectiva te intereseaza pe tine subiectul?
neurostiinte:) de fapt ma intereseaza creativitatea animaleor asta in cazul in care sunt in masura sa creeze ceva si sa ia solutii inventive in conditii dificile. e destul de greu sa observi asta dar nu imposibil.
Foarte tare. O sa ai un argument bun pentru ca acolo unde nu convinge intuitia, stiinta o poate face.
Trimiteți un comentariu