Simbolul ca forma de cunoastere in artele plastice

Salvador Dali Ispitirea Sf. Anton

Pentru a înţelege mai bine arta ca fascicol de semnificaţii, trebuie să clarificăm de la început faptul că simbolurile nu mai sunt utilizate doar cu funcţia lor de semn şi corespondent. Arta ca formă de cunoaştere priveşte simbolul mult mai larg, ca un mănunchi de semnificaţii, ci nu ca pe o simplă trimitere la obiect. Simbolul aici se refara la un concept mental care de cele mai multe ori poate fi recunoscut sau nu, dar el mereu va stârni reacţii în planul incoştient al interlocutorului. Nu mai vorbim de simboluri particulare, specifice unei anumite culturi, ci vom opera cu conceptul de Simbol Universal, ancestral, care este înscris în materialul genetic al omenirii. Vom opera cu simboluri general valabile şi universale.

„Fiind universal, simbolul are capacitatea de a ne introduce simultan atât în inima individului, cât şi în cea a grupului social." (Jean & Alain, 1994:4)

Simbolul va fi privit ca energie creatoare a stării de visare ce se vrea reflectată în planul conştient atât cât este posibil. Aşa cum spunea Ernest Cassirer urmărind progresul uman în gândire şi experienţă, omul nu mai înfrunta realitatea în mod nemijlocit, adică faţă în faţă, pentru că această realitate fizică se substrage pe parcurs ce activitatea simbolică a omului înaintează, aprofundează în cunoaştere. (Ernst Cassirer, 1994: 43) Restul cunoaşterii se va face prin atingere, prin contagiune pe cale intuitivă, sau prin contaminare într-o formă nemijlocită. De exemplu, pentru un om care şi-a pierdut simţul olfvactiv, o simplă imagine a unei flori poate să trezească în mintea lui senzaţia aromei respective. Acelaşi rol îl are şi simbolul în momentul în care îl conştientizăm, el stârneşte anumite reacţii la nivel perceptibil, senorial, tactil, mental, etc. E asemeni unui reflex necondiţionat. Conştiinţa nu ia seama de aceast lucru, dar neuronii tranmit excitaţiile la creier, iar mâna reacţionează instantaneu când se arde cu ceva cald. Abia apoi conştientizăm actul reflex în doi timpi. Cam aşa stă treba şi cu simbolurile pe care le întâlnim în creaţiile artistice. Când revenim asupra lor, le conştientizăm, dar natura lor este una incoştientă, arhetipală. Când nu mai putem cunoaşte senzorial natura lucrurilor, atunci simbolurile vin să umple această lipsă.

Chiar dacă se poate cădea în superstiţiile simţului comun, această cunoaştere nu trebuie privită ad literam. Ea trebuie analizată în spiritul în care a fost creată. Ca act fondator, arta ca fascicol de semnificaţii se apropie mai mult de valoare mitului, ca întemeietor al originilor şi are un efect psihologic integrator. Cunoaşterea aici nu priveşte un domeniu practic, exceptând valoarea ei terapeutică, ci un domeniu universal, spiritual.

Simbolurile fundamentale unifică axele existenţei umane, condensează întreaga experienţă a omului (religioasă, cosmică, socială, psihică); Astfel, simbolul va fi privit ca o punte intre raţional şi iraţional unificând axele existenţei umane. Simbolul concentraza întreaga experienţă a omului (religioasă, cosmică, socială, psihică) într-o singură formă.

De aceea, în funcţie de trăirile fiecăruia, în funcţie de epoca, de religie, etc. simbolul va emana noi semnificaţii, acestea fiind imposibil de epuizat printr-o enumerare exhaustivă. "Numai cine a ajuns să înţeleagă în profunzime simbolurile folosite de o persoană, sau de un popor, cunoaşte cu adevărat persoană sau poporul respectiv”. Niciodată nu vom ajunge să descifrăm în totalitate semnificaţiile simbolurilor, de aceea va exista mereu un log gol al interpretarii. După cum am aminit, funcţia terapeutică a simbolurilor priveşte "unitatea fundamentală a celor trei planuri ale existenţei (inferior, terestru, celest); realizează unitatea omului cu lumea, plasându-l pe acesta într-o imensă reţea de relaţii şi excluzând sentimentul de singurătate a omului în univers5." (apud Imagologie istorică 58 jean Chevalier, Alain Geerbrant, Dicţionar de simboluri, vol. I, Bucureşti, Editura Artemis, 1994, p. 43)

Fără simboluri viaţa omului ar părea o continuă deruta şi rătăcire prin oceanul obiectelor. Simbolul centrului evidenţiat atât de bine de Mircea Eliade, este punctul arihmedic ce pune ordine în Univers. Simbolismul centrului tranforma energia incoştientă în energie necesară omului pentru a-şi struni viaţa socială şi activitatea psihică. Energia incoştientă se transformă într-o energie care poate fi integrată în comportamentul conştient datorită simbolurilor, provenite fie din vis, fie din oricare altă manifestare a incostientului.

În studiul de caz vom evidenţia pe fiecare pictură în parte acele simbolurile ca act de punere în relaţie a mijlocului cu obiectul. a semnificantului cu semnificatul, expresiei cu semnficiaţia, dar şi ca energie creatoare a stării de visare ce vom încerca să o reflectăm, pe cât posibil, în planul coştient.

Dar înainte de aceasta, o să facem o scurtă clasificare a simbolurilor:

„Mircea Eliade distinge între simbolurile uraniene (fiinţe cereşti, zei ai furtunii, culte solare, mistică lunară, epifanii acvatice etc.) şi simbolurile chtoniene (pietre, pământ, femeie, fecunditate etc.), la care se adaugă simbolurile spaţiu şi timp, precum şi dinamica veşnicei întoarceri.”

„Sigmund Freud stabileşte drept criteriu pentru clasificarea simbolurilor un termen din psihanaliză: plăcerea. Constituind axa în jurul căreia se articulează simbolurile, plăcerea le focalizează pe acestea la nivel oral, anal sau sexual, sub presiunea unui libido cenzurat şi refulat.” 

(Ion& Bogan, 2008:55)

„G. Durand clasifica astfel simbolurile: 

teriomorfe (bestiarul, arhetipul căpcăunului); 

simbolurile nictomorfe (tenebre, simbolul apei triste, femeia fatală, păianjenul şi plasa); 

simbolurile catamorfe (frica, căderea, eufemismul cărnii, pântecele digestiv şi pântecele sexual);

simbolurile ascensionale (sceptrul, spadă, scara permanentă, muntele sacru, aripa şi angelismul, îngerul, pasărea, arcaşul, săgeata, arcul, suveranul, războinicul, legiuitorul); 

simbolurile spectaculare (lumină şi soare, albul, auriul şi azurul, coroana, ochiul şi verbul); 

simbolurile diairetice (armele războinicului, botezuri şi purificări, ca „arme” spirituale şi rituale, focul purificator). 

Regimul nocturn cuprinde, prin absorbţie în interiorul lui, următoarele simboluri: 

imbolurile inversării (simbolurile eufemismului, încetineala viscerală, pântecele sexual, pântecele digestiv, încastrarea, dedublarea, noaptea, culoarea nopţii, muzica nopţii, Marea Mamă Acvatică, Marea Mamă Telurică); 

simbolurile intimităţii (mormântul şi odihnă, locuinţa şi cupă, alimente şi substanţe: migdala, laptele, mierea,vinul cosmic, aurul alimentar); 

simbolurile ciclice (ciclul lunar, calendarul, triada sacră, androginul, satana, ciclul vegetal, iniţierea, mutilarea iniţiatică, jertfă, orgia, Haosul, Potopul, melcul, crisalida, scarabeul, broasca, şarpele falic, tehnologia ciclului, roata, jugul şi carul).”  (Ion& Bogan, 2008:55)

De asemenea, viata noastra de zi cu zi abunda de simboluri. In crestinism de exemplu simbolul porumbelului ce reprezinta Duhul Sfant. In publicitate, simbolul "buna-starii", in mass media, peste tot lumea noastra este semnificata. Pentru ca nu traim in lumea "obiectelor" asa cum se crede, ci intr-o lume a "simbolurilor".  Pentru a face insa distinctia intre simboluri si semne, intre imagine si conceptul mental, vezi mai jos postul caracterul iconic al artei. Trebui insa sa faceti diferenta intre simbol ca forma de comunicare si simbolul ca forma de cunoastere. Aici, in pictura, ca si in credintele populare, simbolul are o functie de cunoastere si revelare. Asadar, va las pe voi sa distingeti simbolurile din tabloul Ispitirea Sfantului Anton, si sa-mi spuneti ce simtiti, cum credeti ca ar trebui interpretate. Ca sa aveti cheia interpretarii puteti pleca chiar de la numele taboului. Puteti trece de-asemenea printr-o analiza psihologica. Legati-va de termenul "ispita" si ganditi-va la ceea ce spune Freud despre "reprimarea instinctelor".  Nu uitati de vis si de cruce!