Autoportet cu ochiul scos -Victor Brauner-


De-a lungul istoriei umanităţii, omul a fost întotdeauna interesat de vise şi de semnificaţia lor. La nivelul simţului comun existata mai multe tipuri de vise în funcţie de sursa lor. Vise revelatorii, care de obicei proveneau de la Divinitate şi priveau evenimente care urmau să se întâmple, vise provenite din griji, vise datorate oboselii fizice. Aşadar, aceste vise erau atribuite profeţilor şi oamenilor aleşi, speciali, manifestandu-se sub denumirea de “viziuni”. Viziunile fiind vise în starea de veghe, undeva la graniţa dintre vis şi realitate. În cartea lui Daniel, din Biblie, împăratul Babilonian Nabucadonosor a visat un chip care l-a marcat. Cu siguranţă a avut şi alte vise, dar numai acesta l-a tulburat încât să cheme pe vrăjitori, pe cititori în stele, pe descântători şi pe Haldei, ca să-i tălmăcească visul.


Observăm cum încă din cele mai vechi timpuri oamenii acordau o imporantă funcţie revelatorie visului. "Împăratul le-a zis: Am visat un vis; duhul îmi este turburat, şi aş vrea să ştiu visul acela." [1] (Daniel cap 2, ver. 3). Împăratul a visat un chip mare cu capul de aur, pieptul şi braţele de argint, pântecele şi coapsele de aramă, fluierul picioarelor de fier şi partea de jos lut amestecat cu fier. Acest vis s-a dovedit profetic, deoarce interpretarea lui din Daniel viza Imperiile care aveau să se succeadă după cel Babilonian. Capul simboliza, conform Daniel 2:37 împărăţia de aur al lui Nabucadonosor, argintul pe cea a Medo-Persilor cu împăratul Cirus şi Darius, arama fiind simbolul imperiului Grec ce s-a succedat după acesta, fierul, simbolul puterii Romane, iar ultima dată fier amestecat cu lut. Aşadar, visele nu aveau rolul de simple superstiţii în trecut. Ele şi-au dovedit eficienţa sau şi-au împlinit prevestirile, ceea ce i-a determinat pe oameni să dezvolte o adevărată simbolistică a visului.


Apoi erau vise care se năşteau din mulţimea grijilor, cum spunea regele Solomon în cartea Eclesiastul. Căci, dacă visurile se nasc din mulţimea grijilor, prostia nebunului se cunoaşte din mulţimea cuvintelor.[2](Eclesiastul 5:3) Dacă ţinem cont de acest lucru, interpretarea viselor din punct de vedre psihanalitic, freudian, este justificabilă. Omul se îngrijorează ziua şi visează noaptea. Aşadar, explicarea viselor nu e decât evidenţierea în planul conştient a grijilor de care nu e conştient omul, evidenţierea obsesiilor şi a traumelor. Omul în vis îşi organizează universul psihic.


Visul, prin caracterul său simbolic, prin faptul că incoştientul reţine şi organizează anumite trăiri, fapte care au avut o anumită importanţă afectivă, deschide calea căutării unei imagistici sugestive prin recurgearea la istoria mitologiilor, la acele simboluri ancestrale, prin imaginile arhetipale, prin apel la legende şi folcolor şi prin sondarea fără rezerve a oniricului, visul reprezintă o importantă sursa de cunoaştere. Visul mai constituie o cale de a codifica obsesiile, idealurile şi imaginea lumii individuale.[3] Astfel, dacă într-un vis un subiect îşi visează mama, aceasta poate fi o aluzie la anima visătorului, adică la sfera sa afectivă, la latura sa feminină. Mama din vis nu corespunde mamei biologice, însă dorinţele iau forme în imagini simbolice.


Visul aduce la suprafaţă, într-o manieră simbolică, expresii ale vieţii psihice a individului, ale transformărilor sale interioare. Jung susţine că există elemente ale visului la care visătorul nu poate aduce asociaţii personale.[4] Acestea sunt simbolurile (vezi secţiunea despre simboluri). În acest caz, analistul trebuie să intervină cu erudiţia să-şi completeze lacunele visătorului. Materialul asociativ provine din diverse direcţii culturale: mitologie, religie, alchimie, folclor etc.
În pictura supraralistă, visul a reprezentat un izvor de inspiraţie, mai mult chiar o forţă ocultă, având funcţia de premoniţie. Artistul român suprarealist, Victor Brauner a intitulat o pictură de-a sa Portret cu ochiul scos, (vezi Anexa 10) ceea ce s-a dovedit a fi o premoniţie.


În 1930 se instalează la Paris, unde îl întâlneşte pe Brâncuşi, care-l iniţiază în arta fotografică. În acest an pictează Autoportretul cu ochiul scos, temă premonitorie. În 1938 se întoarce în Franţa. La 28 august, pierde ochiul stâng într-o dispută violentă care a avut loc între Dominquez şi Esteban Frances. Victor Brauner, încercând să îl apere pe Esteban, a fost lovit cu un pahar aruncat la Dominquez: premoniţia s-a adeverit. [5]

Ca tehnică artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate[6].


Cel mai adesea, literatura recurge la motivul visului oracular, prin care este pregătit un episod definitoriu, momentul culminant sau deznodământul operei. De asemenea, visul oracular este pus la originea creaţiei; motivul visului trimis de Dumnezeu subliniază caracterul sacru al artei; în Mănăstirea Argesului, Manole construieşte sub imboldul unei şoapte de sus şi sub impresia unui vis destinal.

[1] Biblia, Vechiul Testament, Traducere Dumitru Cornilescu, Editura Life Publishers Romania
[2] Biblia, Vechiul Testament, Traducere Dumitru Cornilescu, Editura Life Publishers România
[3] Ivan Evseev, Dicţionar de simboluri si arhetipuri culturale, Editura Amarcord, TIMISOARA, 1994. p. 9
[4] Apud. http://www.carl-jung.info/simbolism.html accesat 06.28.2010
[5] accesat 07.15.2010
[6]http://ciprianmacesaru.blogspot.com/2008/12/brauner-autoportret-cu-ochiul-scos.html
accesat. 07.15.2010 Pentru mai multe date biografice despre artistul Victor Brauner, roman avangardist din cercul lui Tristant Tzara de la Zurich, vezi blogul lui ciprianmacesaru.

Niciun comentariu: